Iubita fotbalistului care e un adevărat coșmar pentru Horațiu Moldovan face furori la Roland Garros. Performanță fantastică pentru sportiva venită din calificări

Redactor:
Ion Filip
Iubita fotbalistului care e un adevărat coșmar pentru Horațiu Moldovan face furori la Roland Garros. Performanță fantastică pentru sportiva venită din calificări
foto: profimedia
  • Publicat:

Olga Danilovic, iubita marelui rival de la Atletico Madrid al lui Horațiu Moldovan, Jan Oblak, este una dintre marile surprize de la Roland Garros.

Sârboaica a făcut o nouă victimă de top, după americanca Daniele Collins, pe care o învinsese zilele trecute. Olga a eliminat-o și pe Donna Vekic, din Croația, și va juca în optimile de finală. Danilovic a reușit o revenire formidabilă, în ciuda faptului că a pierdut primul set cu 6-0, iar în super-tiebreak a fost condusă cu 6-2, înainte de a se impune cu 10-8. Finalmente, ea a câștigat cu scorul de 0-6, 7-5, 7-6.

Va fi prima prezență a tenismenei de 23 de ani în oprimile de finală ale unui turneu de Grand Slam. Aflată pe locul 125 mondial, Olga a urcat pe tabloul principal de la Roland Garros din calificări, unde, printre victimele ei s-a numărat și românca Anca Todoni. Ea a ajuns acum la șase victorii consecutive și va intra în Top 100 WTA.

Olga Danilovic locuiește la Madrid cu Jan Oblak, concurentul lui Horațiu Moldovan de la Atletico Madrid

Un nume prea puțin cunoscut în tenis, Olga Danilovic este nimeni alta decât iubita slovenului Jan Oblak, portarul lui Atletico Madrid. Cei doi sunt împreună de aproape trei ani și locuiesc în capitala Spaniei.

Oblak nu e însă singurul sportiv din familia jucătoarei de tenis. Tatăl ei a fost unul dintre cei mai valoroși baschetbaliști sârbi. Predag Danilovic are în palmares două Campionate Europene cu naționala Iugoslaviei iar acum este președintele Federației de Baschet din Serbia.

În optimile de finală de la Roland Garros, Olga Danilovic o va întâlni pe Marketa Vondrousova, numărul 5 mondial și deținătoarea titlului la Wimbledon.

Olga Danilovic are un singur titlu în cariera ei și a câștigat din tenis 1,2 milioane de dolari. Ea este prima jucătoare de tenis din Serbia care prinde a doua săptămână la Roland Garros, după Ana Ivanovic și Jelena Jankovic, în 2015.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×